Povestea lui Camara, Guineea
Vreau să trăiesc liber. Asta mi-am dorit.
Camara, pentru început, povestește-mi puțin despre viața ta înainte de a pleca din țara ta de origine, Guineea.
Viața mea era destul de periculoasă în țara mea. Am cerut să plec pentru că viața mea era în pericol acolo. Era foarte, foarte periculos. Așa că am decis să părăsesc țara pentru a putea fi liber.
De aceea am venit aici… pentru că vreau să trăiesc liber. Asta mi-am dorit.
Poți să ne povestești puțin despre cum era viața în Guineea, cum a fost pentru tine copilăria?
A trebuit să părăsesc țara din cauza tatălui meu, pentru că el era un lider de cartier. Asta înseamnă că era un reprezentant al cartierului. Dacă se întâmpla ceva legat de tineri, de manifestanți, el era reprezentantul.
Tatăl meu era implicat în politică, făcea parte dintr-un partid care se numea RPG. El era liderul acolo, lider de cartier. Tot cartierul a decis să răstoarne puterea, pentru că, la acel moment, partidul lui era la putere. Toată lumea a decis să răstoarne puterea. Cei care erau alături de președinte au decis să facă asta.
Într-o zi, eu eram la antrenament, pentru că pasiunea mea era fotbalul. De mic copil, fotbalul era ceea ce am iubit. Am ales fotbalul de când eram foarte mic. Pe drum spre casă, am dat peste o manifestație. Tinerii din cartier au ieșit să protesteze, spărgeau lucruri, aruncau cu pietre, cu lemne. Unul dintre oameni m-a văzut și a spus: „Ah, acesta e fiul liderului cartierului nostru. Deci, ne putem răzbuna pe el și, amenințându-i fiul, poate că liderului i se va face teamă”. Pentru că, odată ce au început manifestația, tatăl meu a fugit. A fugit împreună cu mama mea, au plecat pentru a se salva. Eu eram la antrenament și am căzut în mijlocul acestei revolte.
Ei m-au prins, alții m-au bătut, m-au lovit, m-au rănit…M-au dus într-un alt loc și mi-au spus că dacă nu îl chem pe tata să le trimită niște bani, nu mă vor elibera, mă vor ucide, mă vor maltrata. Am stat acolo câteva minute, până când un prieten de-al meu, care mă cunoștea foarte bine, l-a sunat pe tata. I-a spus că trebuie să trimită niște bani ca să mă poată elibera. Așa că tata a trimis o mică sumă.
Înainte de a trimite banii, am început să strig, și ei mi-au auzit vocea și au venit să mă salveze. M-au scos de acolo și mi-au spus să caut un loc unde să mă duc. Tatăl meu era în pericol, pentru că puterea fusese răsturnată.
Așa că am plecat din sat și am mers în capitală, la Conakry. Încă mergeam la antrenamente, pentru că era un mic club și acolo. M-am înscris la club ca să pot rămâne acolo, dar toată lumea mă cunoștea, pentru că uneori, când tata mergea la întâlniri cu președintele, mă lua și pe mine. Îl însoțeam la acele întâlniri și toată lumea mă recunoștea.
Și în capitală, situația era aceeași – revolta pentru răsturnarea puterii. Președintele care era în funcție atunci a dat o lovitură de stat pe 5 septembrie. Acum, țara era devastată. Căutau peste tot, aruncau cu pietre și alte lucruri. Așa că am decis să părăsesc țara pentru a putea trăi liniștit. Am plecat în Mali.
Am stat un timp în Mali, apoi am trecut prin Mali și am ajuns în Algeria. Drumul era foarte dificil pentru că eram mai mult de 5 persoane. Am pierdut 2 dintre prieteni pe drum. Au murit de foame în deșert. Deci am rămas 3 și am reușit să ajungem în Tunisia. Și acolo, situația era aceeași. Președintele din Tunisia nu îi voia pe cei de culoare.
Dormeam sub copaci, ne ascundeam pe acolo. Într-o zi, ne-au alungat și am fugit până la mal. Am văzut oameni care căutau o barcă să fugă. Ne-am alăturat lor și am urcat în barcă. Am fost pe apă 6 zile. Am pierdut un prieten pe drum…l-am pierdut pe drum. Am ajuns în Italia. Acolo ne-au intervievat, ne-au întrebat unde vrem să ne stabilim. Eu am ales România.
În Italia, am început să joc pentru un club, iar clubul m-a apreciat. Dar, deoarece am ales relocarea, într-o zi mi-au spus că România este locul ales pentru mine, pentru a-mi continua viața liniștit. Am spus OK, îmi convine. Am crezut că, venind aici, îmi voi putea urma visul de a juca fotbal liniștit.
Ai ales relocarea în România pentru a putea juca fotbal?
Da, exact. Asta e povestea mea.
Așa am ajuns în România. Aici mă simt bine, pentru că am început să joc aici. M-am integrat chiar într-un club, Dunărea Giurgiu. Am început să joc acolo foarte bine. Mi-ar plăcea să rămân aici, pentru a-mi trăi viața. Pentru că asta este pasiunea mea, fotbalul. Vreau să îmi urmez visul aici, dacă mă vor accepta.
Ce ți-a plăcut cel mai mult de când ai ajuns în România?
Ce mi-a plăcut cel mai mult aici? Faptul că am început să joc fotbal liniștit. Clubul de aici este foarte prietenos cu mine, toți mă apreciază. Și eu apreciez clubul. Ne simțim ca o familie. Dunărea Giurgiu este un club tânăr. Asta m-a atras aici.
Foarte bine. Ce alte lucruri te-au impresionat sau ți-au dat o stare de bine în România?
Am o mare prietenie cu oamenii, însă, pentru mine, domeniul meu este fotbalul. Tot ce cunosc eu este fotbalul. Chiar și în tabără, unde stau, toată lumea știe că domeniul meu e acesta.
Care au fost provocările pe care le-ai întâmpinat cand ai ajuns în România? Ai avut provocări, momente dificile cu care te-ai confruntat?
Momente dificile, nu prea.
Ce faci în timpul liber, în afară de fotbal?
Poate că voi căuta un loc de muncă, dar care să nu îmi afecteze antrenamentele. Vreau să încerc să găsesc un loc de muncă bun, dar vreau să-mi continui pasiunea, pentru că acesta este visul meu. Visul meu este să devin un jucător mare, mare, mare. Vreau să devin mare și vreau să reprezint, dacă am ocazia, România, drapelul României în fotbal, asta am în minte.
Acesta este visul meu. Dacă am ocazia să reprezint România în fotbal, pot să o fac, pentru că acesta este domeniul meu.
Alte hobby-uri sau ceva ce îți place să faci?
Ce îmi place să fac în afară de muncă? Uh, nu știu deocamdată. Pentru că nu pot spune “nu, nu pot face asta, nu pot face asta.” Poți învăța orice. Dar în momentul acesta, inima mea, de când eram copil, este fotbalul. Asta este ceea ce am.
Nu știu dacă poți să-mi spui, continui să vorbești cu familia ta? Cum sunt tatăl tău, mama ta? Au părăsit Guineea sau sunt încă acolo?
În acest moment, nu prea am timp să vorbesc cu tatăl meu. El este deja în vârstă acum. Vorbesc cu iubita mea, dar ea nu este aproape de tatăl meu, este în alt oraș, nu mai este în Guineea. Dar vorbesc cu ea, iar ea este cea care îmi sună familia. Mă rog, mă rog să păstrez legătura cu iubita mea. Orice se întâmplă cu familia mea, ea îmi aduce toate veștile. Ei se conectează mereu și vorbesc cu ea. E bine, se simt bine.
Mulțumesc mult, Camara! Mulțumesc mult pentru timpul tău!
Mulțumesc și eu și o zi bună!
Această povestire face parte din colecția “Human Stories”, ce ilustrează voci ale persoanelor refugiate la noi în țară și experiențele lor unice. Ilutrații de Andreea Diaconu.