Povestea lui S., Etiopia

Visul meu este să studiez. Studiul este viața mea.

Bună ziua! Cum vă numiți, de unde veniți și de cât timp sunteți aici, în România?

Eu sunt S., sunt din Etiopia. Sunt de doi ani de zile* în România.

*NOTA CNRR: S. a ajuns în România în 2019. Interviul a avut loc în 2021.

De ce ați plecat din Etiopia? Ce s-a întâmplat acolo?

Am plecat din țara mea din cauza religiei mele. M-a afectat personal, eu fiind de religie creștină și trăind într-o comunitate musulmană. Acesta este motivul pentru care mi-am părăsit țara. Mă refer la  grupurile de extremiști din zonă, nu la toată comunitatea musulmană.

Sunteți creștin?

Da, sunt creștin-ortodox și sunt din zona în care tigrayenii ortodocși își tatuează tradițional o cruce pe frunte. Eu am această cruce tatuată și din această cauză, toți cei care urăsc comunitatea noastră știu exact de unde sunt. Acest lucru a făcut ca traiul în țara mea să fie foarte dificil. Am plecat din Etiopia din cauza persecuțiilor. 

Care este situația din Etiopia în acest moment?

Situația din Etiopia este foarte proastă. S-a comis un genocid asupra populației minoritare Tigray. Etiopia, una dintre cele mai mari țări din Africa, colaborează cu dușmani străini, cum ar fi Eritreea, Somalia și alții, pentru a comite un genocid asupra minorităților. În acest moment au murit mai mult de 10.000 de oameni.* Nu am cuvintele potrivite pentru a explica … oamenii mor de foame. Coridoarele umanitare sunt închise… foametea și violurile sunt folosite ca armă împotriva populației Tigray. 

*NOTA CNRR: Interviul cu S. a avut loc în 2021. Între timp se estimează că războiul din Tigray ar fi ucis pana la 600.000 de oameni.

Ați reușit să luați legătura cu membrii familiei dumneavoastră care se află încă în regiune? 

Nu i-am contactat în ultimele o sută de zile, dar știu că unul dintre ei a fugit în Sudan, iar unul dintre verii mei a fost ucis de trupele eritreene în Etiopia. Nu am niciun contact cu ei, dar orașul meu este distrus și bombardat de trupele eritreene.

Care au fost primele impresii când ați ajuns aici, în România?

Am venit în România în timpul iernii, când era zăpadă. Am fost impresionat de zăpadă, pentru că Africa este în mare parte o zonă aridă. Am fost impresionat și de bunătatea, solidaritatea și ospitalitatea românilor. Asta este ceea ce am descoperit despre România și m-a impresionat. 

E minunat să aud asta. Știu că ați călătorit mult prin țară, povestiți-ne puțin despre locurile pe care le-ați vizitat aici. 

Da, am călătorit în multe orașe din România. Prima dată am mers la Galați, un oraș frumos, cu oameni frumoși. M-au dus prin satele lor, m-au invitat la sticle de vin tot timpul în weekend. M-au ajutat nu doar financiar, ci și moral. Brăila și Galați sunt orașe apropiate. Am fost și la Iași câteva zile și la Ploiești. Am fost și în Prahova și la salină: un loc arhitectural și istoric minunat. Am lucrat în turism și în Băile Herculane, Orșova, Severin. Am fost în mai multe locuri, dar acum nu mi le mai amintesc. Totuși, îmi place să locuiesc în Timișoara, este un oraș frumos și acum este preferatul meu.

Este minunat. Povestiți-ne despre experiențele profesionale, vă rog. 

Am studiat inginerie electrică, dar în România am făcut munci necalificate. Am lucrat în construcții, în hoteluri și în benzinării.

Care au fost studiile dumneavoastră în Etiopia și în ce domeniu?

Am studiat inginerie electrică și informatică în Etiopia, dar am plecat din țara mea fără acte. Nu am diploma de studii la mine în acest moment și nu mă pot angaja pe meseria mea aici. Am încercat să mă înscriu la Universitatea din Timișoara, dar nu am o diplomă recunoscută de Ministerul Educației, așa că nu este posibil pentru mine ca continui studiile. 

Așadar, nu ați reușit să vă continuați studiile aici, în România, pentru că nu aveați diploma originală. Ne puteți ajuta să înțelegem puțin mai bine de ce refugiații se confruntă cu aceste provocări în ceea ce privește aducerea documentelor și recunoașterea lor? 

Ceea ce oamenii nu înțeleg despre situația refugiaților este că aceștia și-au părăsit țara pentru a-și salva viața, au plecat din cauza persecuțiilor. Atunci când pleacă, refugiații se gândesc doar la salvarea vieții lor, nu se gândesc să își ia toate documentele cu ei. Eu personal mi-am lăsat toate documentele. Nu mai am nimic. Încerc să le explic acest lucru oamenilor de aici, dar ei nu înțeleg, pentru că văd în asta doar ilegalitate.

În afară de cele menționate, probabil că v-ați confruntat și cu alte dificultăți și provocări. Vă rugăm să ne împărtășiți puțin din acestea. 

Una dintre dificultățile cu care m-am confruntat aici a fost solicitarea de azil. La început Inspectoratul pentru Imigrări mi-a respins cazul. Mi-a fost foarte teamă, pentru că, dacă aș fi trimis înapoi în țara mea, aș fi ucis. Acolo nu mai am unde să stau, iar familia mea este în pericol de moarte. Să fii solicitant de azil este foarte stresant și simți tot timpul teama de deportare. Nu dormi bine și trebuie să-ți menții moralul ridicat tot timpul.  

Apreciez faptul că AIDROM și CNRR ne încurajează, ne ajută, ne sfătuiesc ce trebuie să facem. Apreciez românii pentru că înțeleg situația mea. Ei mă ajută mai mult decât o face guvernul.

Spuneți-ne o amintire pe care o aveți din experiențele pe care le-ați trăit aici în România, vă rog. 

Îmi amintesc o mulțime de lucruri, dar unele dintre ele sunt experiențele mele de la Galați, unde mergeam duminica și de sărbători la biserică. Preotul mă ducea uneori cu el în sate la biserică și la cimitir. Sărbătoream împreună, iar ei erau foarte impresionați, pentru că eu eram primul negru pe care îl vedeau față în față. M-au dus la ei acasă, mi-au dat o sticlă de vin scump, mi-au plătit mâncarea timp de zile întregi la un hotel de trei stele. Am fost foarte impresionat. Acest lucru se numără printre cele mai frumoase amintiri ale mele. Îi respect foarte mult pe acești oameni. Sunt speciali pentru mine, sunt a doua mea casă. Cu siguranță sunt mândru să spun că sunt din Galați. O bunătate pe care nu o mai găsești nicăieri în lume – acesta este lucrul special pe care l-am găsit în România.

Probabil că aveții vise și speranțe. Pe ce vă concentrați pentru a rămâne optimist, ce gânduri aveți despre viitor?

Visul meu este să studiez. Studiul este viața mea. Vreau să studiez informatică sau inginerie electrică. Vreau să mă implic ca voluntar, să particip și să ajut oamenii, dar acum sunt vulnerabil, așa că visul meu este să continui și să studiez și să îmi construiesc o viață în Timișoara.

Vă mulțumesc foarte mult, S.! Vă mulțumesc pentru acest interviu.

Această povestire face parte din colecția “Human Stories”, ce ilustrează voci ale persoanelor refugiate la noi în țară și experiențele lor unice. Interviul a fost înregistrat audio în anul 2021. Ilustrații AI realizate de Alexandra Chilom.