Povestea lui Taha, Sudan
Am nevoie să trăiesc cu oameni care mă înțeleg – am găsit asta în România.
Numele meu este Taha Ahmed. Sunt din Sudan. Am venit în România în 2019 și am solicitat azil din cauza problemelor din țara mea.
Dar nu am obținut de la început statutul de refugiat. Am fost respins de multe ori. Am aplicat, am fost respins, m-am dus în instanță și peste 4-6 luni am fost respins iar, apoi am contestat decizia de respingere într-o instanță superioară, unde din nou am fost respins.
Și am continuat să lupt pentru a obține statutul de refugiat pentru că știam că sunt prea multe probleme în țara mea. Nu mă puteam întoarce, iar familia mea era acolo. După ce am primit statutul de refugiat în România, am aplicat ca soția și copiii mei să poată veni.
Acum ea a venit în România și știți ce s-a întâmplat în Sudan…. Totul este închis în Sudan, granițele sunt închise. Nu avem electricitate, nu avem internet, nu avem nimic în Sudan acum.
Soția și copiii mei au venit cu mașina. Au mers în Egipt și după o lungă perioadă, am putut să merg să îi aduc aici. Am fost la ambasada României să obținem viza. Acum suntem toți în România.
Aceasta a fost varianta pe scurt. Ați putea să îmi spuneți vă rog mai multe despre viața dumneavoastră înainte de a deveni refugiat în România?
M-am născut în Bahri, Sudan, în 1987. Am terminat liceul în Sudan și după am mers la universitate, am studiat la Universitatea Omdurman, apoi am studiat relații internaționale în Korea și după ce am absolvit, am continuat studiile la Universitatea din Khartoum, tot studii internaționale.
După asta, am continuat cu un master în relații internaționale, iar acum trebuie să continui cu doctoratul în România.
Cum a fost copilăria dumneavoastră?
Da…nu îmi amintesc prea bine. Am crescut într-un sat, nu în capitală. Visul meu din copilărie era să termin facultatea, să devin profesor la universitate, să îi învăț pe oameni. Când am crescut, era deja război. Am venit în capitală, Khartoum. În Khartoum se simțea mai puțin războiul. Situația de aici era normală.
Aveți frați sau surori?
Da, am trei frați. Mama mea a murit, dar tatăl meu este încă în Sudan.
Cum ați venit în România?
Am venit legal, apoi am aplicat pentru azil.
Știți mulți oameni care vin din Sudan în România? Cum este situația asta pentru ei?
Da, am un prieten care a venit în România acum 3 luni și mi-a povestit despre situația din Sudan, care este foarte rea. Acum totul este rău în Sudan. Nu există aeroport. În fiecare zi te lupți. Eu știu ce spun, pentru că vorbesc mult despre Sudan și pentru BBC Arabic.
Ce vi s-ar putea întâmpla dacă v-ați întoarce în Sudan?
Nu cred că mă pot întoarce, pentru că vorbesc deseori la televizor pentru BBC Arabic despre situația din Sudan. Guvernul sudanez mă cunoaște. Dacă mă întorc, mă vor aresta.
Domnule Taha, când vorbiți la televizor, ce spuneți despre Sudan? Care este poziția dumneavoastră legat de ce se întâmplă?
Vorbesc despre ce se întâmplă, despre lupte. De ce omoară guvernul oameni? De ce nu putem avea democrație? De ce nu putem avea o țară ca asta? De ce avem un dictator? Un singur om care controlează întreaga țară…nu este bine.
Cum credeți că țările europene sau țările vecine pot ajuta Sudanul și oamenii care fug de aici?
Cred că țările europene pot ajuta Sudanul. Țările europene sunt diferite, au democrație și respect pentru oameni, nu ca cele din Africa. Iar voi puteți ajuta. Puteți vorbi despre asta, puteți cere să se oprească asta.
Cum ați ales România?
Am nevoie să trăiesc cu oameni care mă înțeleg – am găsit asta în România. Merg la lucru, mă întorc…este bine acum. Îmi place România. Stau aici de 3 ani deja și nu am probleme.
Ați avut ocazia să participați la o sărbătoare în România?
Da, chiar am mers la o nuntă pe lângă Timișoara. Este un sat mic unde am prieteni.
A fost dificil să vă găsiți un loc de muncă?
Nu, e ușor să îți găsești un loc de muncă în România. Nu mai practic jobul pe care îl aveam în țara mea, acum învăț un nou job. Asta fac – învăț mai mereu și mă duc la muncă într-un restaurant.
Și care a fost meseria dumneavoastră în Sudan?
În țara mea am lucrat ca asistent universitar în științe politice. Da, este diferit. Înțelegi tu, în bucătărie…
E dificil să treci de la universitate la bucătărie, nu? Să devii ospătar.
Da.
Și cum vă descurcați?
Încerc să îmi continui studiile deoarece îmi doresc să devin profesor.
Ați încercat să vă luați diploma?
Da, încerc, am început să merg la cursuri. Universitatea e cel mai bun lucru de până acum, însă este nevoie sa învăț mai bine limba. Progresez, încerc în fiecare zi.
Aș vrea să vă întreb cum v-ați integrat cu familia în România. Înțeleg că acum vă sunt și copiii alături?
Da, au ajuns în România acum o lună.
Ați reușit să îi înscrieți la grădiniță? V-a fost ușor să apelați la serviciile de asigurări sociale, ați întâmpinat probleme?
Încă nu au început pentru că acum avem interviuri. După ce terminăm interviul pentru soția mea vom avea interviul pentru copii. Apoi, luăm legitimația și vor putea începe școala.
Cum v-a ajutat CNRR?
M-a ajutat extrem de mult. Mai ales după ce a ajuns și familia mea în România, CNRR ne-a ajutat cu haine, mâncare, și au ajutat-o pe soția mea cu actele.
Am o altă întrebare. Aveți timp să citiți?
Câteodată citesc, însă citesc cărți în arabă.
Și ce citiți?
Citesc zilnic despre Sudan, citesc cărți în arabă. Azi lucrez și apoi am două zile libere. Și când am două zile, două ore, mereu citesc cărți. Repede. Dar nu am mult timp, când lucrezi într-un restaurant este multă muncă. Da, este obositor.
Și cu alte persoane din Sudan, din comunitatea dumneavoastră vă întâlniți?
Nu, nu.
Reprezintă asta o problemă?
Nu, nu e o problemă. Știți dumneavoastră… nu am multă susținere din Sudan pentru că vorbesc foarte mult la TV. Și nu îmi place să vorbesc mereu despre asta. Am venit în România pentru că vreau sa fiu liber. Nu caut să supăr pe nimeni.
Vă considerați o persoană fericită?
Da. Sunt fericit de când am venit în România. Este una din cele mai corecte țări. Pentru că aici nu am probleme. Pentru că merg la muncă, mă întorc acasă, am familie, am copii. Pur și simplu îmi place.
Și o ultimă întrebare, domnule Taha. Cum vedeți Sudanului peste cinci ani?
Da, o întrebare importantă. Nu știu, dar cred că în Sudan această muncă nu se va opri pentru că există interes în a se continua conflictul. De asemenea, avem deja prea mulți oameni în Sudan care nu termină facultatea, nu termină nimic. Dacă oamenii nu au respect și nu își pot termina studiile, se va muri în continuare. Cred că Sudanul, după cinci ani, va avea același guvern și nu se va termina dictatura. Democrația are de așteptat, avem nevoie de mai mult timp. Trebuie să facem educație în Sudan, avem nevoie ca oamenii să învețe despre asta și abia apoi cred că se va sfârși. Cinci ani nu sunt suficienți pentru Sudan.
Atunci câți? 20 de ani?
Da, cred că avem nevoie de vreo 10 ani. Cred. Știți, uneori, e nevoie de 50.
Ați mai vrea să adăugați ceva? Acest interviu va fi citit de români. Aveți un mesaj pentru ei?
Da, primul mesaj ar fi pentru CNRR, trebuie să vă mulțumesc pentru că m-ați ajutat atât de mult și ați făcut totul pentru mine în România.
Și trebuie să le mulțumesc oamenilor din România pentru că mă respectă.
Vă mulțumesc foarte mult.
Această povestire face parte din colecția “Human Stories”, ce ilustrează voci ale persoanelor refugiate la noi în țară și experiențele lor unice.