Strada Viesparilor, nr. 19, etaj 2,  sector 2, București, România +4 021 312 62 10 +4 031 405 02 75 office@cnrr.ro Inscrie-te la newsletter-ul CNRR!

Asistenţă juridică specializata pentru solicitanţii de azil din România

 

 

Finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Național - Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare, proiect derulat în parteneriat cu AIDRom – Asociatia Ecumenica a Bisericilor din Romania

 

Proiectul urmăreşte acordarea de asistență juridică specializată solicitanților de azil. Pentru atingerea obiectivelor, în cadrul proiectului se vor desfășura o serie de activităţi care urmăresc să acopere serviciile de consiliere şi asistenţă juridică specifică acordată solicitanţilor de azil și beneficiarilor de protecţie internaţională a căror situaţie este reanalizată.

 

Principalul beneficiar direct al acţiunilor prevăzute în proiect îl reprezintă cetăţenii străini sau apatrizii care şi-au manifestat voinţa de a obţine o formă de protecţie în România, atât timp cât cererea lor nu a fost soluţionată printr-o hotărâre irevocabilă, beneficiarii de protecţie internaţională a căror situaţie este reanalizată, pe durata procedurii de reanalizare, precum și personalul relevant care desfăşoară activităţi de asistență și consiliere juridică a solicitanţilor de azil/beneficiarilor de protecție internațională.

 

facebook_page_plugin